Drum infundat.

  Ne blocam de mici in niste idei fixe si ne aliniem altora si mai gresite ca ale noastre,ca,nu-i asa,cine mai are timp astazi de analize profunde,de cunoastere mai pe-ndelete?.. Toti ne pricepem la pus etichete,toti stim sa "citim" oameni din prima si putini avem calitatea rara si pretioasa de a recunoaste ca ne-am inselat in privinta unui om,in bine sau in rau. Mereu ne luam dupa ceea ce vedem in fuga,dupa haine,machiaje,gesturi,dupa ce citim prin ziare sau vedem la TV,dupa o minuscula particula din personalitatea unui om pe care o vedem cu mintea ingustata si cu superficialitatea cu care ne imbracam cand iesim in lume. 

  Toti ne pricepem la datul cu parerea,de parca oamenii aceia despre care vorbim cu atata apasare pe adjective ne-ar fi cel putin rude de gradul intai si am sti pe de rost despre ei cum plang,cum dorm,la ce glume rad,ce-i emotioneaza si ce-i socheaza.
  Dar te poti feri cu adevarat de mintile inguste si de prostia care e inghesuita in ele.?
  Intrebare de pus pe gand : in ce privinta crezi ca esti judecat gresit de oamenii din jur.?

Femeia cu ochii umflati de plans.

  Ai vazut-o de atatea ori (cel mai des in oglinda din baie..). Stii bine ca femeia nu plange niciodata fara motiv,fara o idee fixa care nu iese din ea decat in forma lichida si sarata. Daca zambetul mai are si nuante false,lacrima nu prea minte,decat la actrite.
  Lacrima,ca izvorul de munte,vine dintr-un adanc nestiut,din cel mai curat si mai ascuns loc al fiintei. E limba lacrimilor,cu care un pui de om si un om mare comunica. Mai tarziu,lacrima e limba neputintei si a durerii. 
  Vine apoi o vreme cand plang adolescentii... Plang de nesiguranta,de nestiinta despre ce pot face singuri,de prima iubire..de a doua,de examene neluate sau note mici..de prieteni tradatori,de parinti nemultumiti de ei si de adulti care nu-i inteleg niciodata. Cand plange un adolescent,cred ca e bine sa-l asculti si sa-l iei in brate,daca-i esti familie,caci altfel isi va gasi singur cai care nu-ti vor placea si brate pe care n-ai sa poti sa i le iei de dupa gat.. Incet-incet,copiii care ajung barbati plang tot mai putin. Li s-a spus de atatea ori "sa fie barbati","sa nu planga ca o fata".
  Mi-e imi plac lacrimile de barbat - stiu sigur ca unui barbat ii trebuie mai mult curaj sa planga decat sa fie "de piatra",asa ca admir ca pe o opera de arta orice fata plansa de barbat. Barbatii care plang in fata unei femei sunt niste oameni foarte frumosi si au o forta pe care niciun muschi de suprafata n-ar putea-o intrece.
  Dar,in linistea lumii,cel mai adesea se aude plansul femeilor. Plang cand iubesc,caci la ele iubirea se instaleaza exact acolo de unde izvorasc lacrimile.. Plang cand li se nasc copii,plang de duiosie si de nimicuri,plang de dor si de bucurie,plang de durere si de singuratate,plang de ciuda pe ele insele,plang de nenoroc si de neiubite ce se simt uneori..
  Femeii ii ramane atat de putin timp sa planga de bucurie,de emotia unui "da" spus iubirii vietii ei...de un "te iubesc,mama" spus pe neasteptate,de un dar venit din tot sufletul celui pe care-l iubeste... I se intampla atat de rar sa planga de extaz si de stropi de fericire imensi,ca niste fulgi de nea ce se vor topi mai repede ca lacrima... I se intampla atat de des sa planga ca nu e admirata,ca nu se simte frumoasa,ca nu-i mai spune barbatul ei cat de frumos ii e zambetul,ca nu stie ce sa faca sa le fie bine celor dragi.. In plansul de durere nu exista nici urma de placere,nici urma de dragalasenie,ci o revarsare de lacrimi negre ca o armata in cadenta,pornita nu spre dusmanul care a provocat plansul,ci spre ea insasi.. Multe dintre motivele pt care plang femeile lumii sunt atat de rezolvabile cu ceva mai multa educatie,mai mult bun-simt si respect pt aceste creatoare de viata..si mult mai multa dragoste..
  Ce ramane dupa un plans naprasnic? Niste ochi umflati si tristi,un munte de servetele si nicio solutie imediata. Dar parca rasare in noi o putere pe care ne putem sprijini,deci ne putem ridica singure,in lipsa unui umar iubit,a unui "in brate strans",a unor buze care sa sarute lacrima dupa lacrima..
  Cand plange o femeie,nu intotdeauna un barbat e de vina,dar el e mereu una dintre lacrimi (alba sau neagra)..

Tu ce mai faci..?

  Una dintre cele mai personale intrebari din istoria omenirii,probabil. Ar fi trebuit sa fie incoronata drept "regina intrebarilor" sau "imparateasa prieteniei". Ar trebui,cand pui aceasta intrebare,sa te asezi comod spre a auzi raspunsul care te intereseaza,daca intentia ta n-ar fi doar un automatism relational. Cand colo,primesti un "bine,dar tu?",care te ia pe nepregatite sau te pune in situatia de a raspunde la fel de plat.
  In realitate,nimeni nu face "bine" si-atat. Toti am avea de dat un raspuns lung,daca am sti ca intereseaza cu adevarat pe cineva ce mai facem. Toti am avea de spus o poveste despre noi,dar cu cat creste numarul celor care ne intreaba ce mai facem,cu atat parca se imputineaza numarul celor dispusi sa ne asculte.
  "Tu ce mai faci?" ar trebui,intr-o varianta romantica,sa fie o intrebare adresata sufletului unui om drag,despre care vrei sa stii cu adevarat cum ii merge,ce-l doare,ce-l framanta,ce probleme are,ce bucurii are de impartasit... E una dintre putinele intrebari care ar trebui sa fie asezonate cu o privire adanca in ochii celuilalt si cu un timp anume dedicat raspunsului.
  Si totusi,intrebarea vine ca o mangaiere prin par cand se intalnesc doua suflete ce nu s-au vazut de-o vreme. Isi recapata valoarea si intimitatea cand cei patru ochi care se privesc chiar cauta nuanta raspunsului si stiu sa asculte. E intrebarea pe care-mi vine mai degraba sa o folosesc in loc de "te iubesc" si "mi-e dor",caci ma simt mai putin egoista. Cand  il intrebi pe omul pe care ti-e cel mai drag "ce mai face" ar trebui sa stie ca-ti pasa cu adevarat si ca vrei sa stii detalii,nu sabloane. E ca si cum ii ceri permisiunea sa te lase sa intri in zona cea mai intima a sentimentelor lui,iar daca nu-ti raspunde cu un "bine" sec vei sti ca te-a lasat.
  Nu e o vizita de lucru,nici de curtoazie. Nu intri nici ca sa repari ceva,nici ca sa propui planuri de viitor si nici ca sa te afli in treaba. Intri ca sa asculti,sa privesti si sa fii un receptacul de care omul acela drag are nevoie. Propun reabilitatea intrebarii,macar acolo unde in suflete mai sunt raspunsuri calde pentru oameni dragi. 
  Tu ce mai faci?..
  De pus pe gand...

Cand dragostea...

   ["In viata nu ai decat o unica mare dragoste; toate cele care o preceda sunt amoruri de rodaj,iar toate cele care o urmeaza sunt amoruri de recuperare.."]

   Am adunat din viata mea sau a celor pe care i-am intalnit povesti despre dragoste. Despre iubirea vietii lor. Despre felul in care s-au indragostit. Imi place sa trag cu ochiul la cupluri de cunoscuti,dar si de straini,si reusesc cu o precizie uluitoare sa pun etichete- n-am gresit niciodata cand am simtit ca cei din fata mea se vor desparti curand,asa cum nu m-am inselat vreodata despre cine iubeste mai mult,cine locuieste in relatia aceea si cine e in trecere...

  Iar o iubire plina,a unor suflete-pereche,am depistat-o din cele mai neasteptate gesturi. Asta nu ma transforma intr-o specialista si nici intr-un terapeut de cupluri,ci doar intr-o femeie care nu poate trai in afara iubirii.

  Am inceput sa colectionez povesti de amor fara sa-mi aduc aminte care a fost prima. Poate a mea...poate a parintilor mei...

  Am privit,am fotografiat oameni care se iubesc,am citit romane de dragoste si am plans la comendii romantice,am scris povesti de amor si am crezut mereu ca marile iubiri se petrec doar pe hartie,pe scena si pe ecran. Iubirea de-acasa mi s-a parut mereu cotropita de prea multa banalitate de trai zilnic si estompata de lumea in care se intampla sa se petreaca.

  Nu stiu daca am vreun merit,dar am ajuns la alta concluzie - iubirea cea mai mare,iubirea vietii mele e chiar in sufletul meu,fara hartie,fara scena si,mai ales,fara televizor...

  Adevarul despre frumusetea unei femei e mereu in ochii celui care o iubeste.