Sunt oameni ce pretind ca te iubesc si te roaga sa-i asculti, sa-i ajuti, sa-i consolezi, sa fii langa ei neconditionat. Si tu faci asta. Te bucuri ca ii poti ajuta fie chiar si pt a-i auzi cum se plang de tot ce au , cum se plang ca nimic nu le merge bine si nu au ceea ce vor. Se plang ca partenerii ii sufoaca cu prea multa iubire, ca parintii nu ii inteleg, ca nu mai cred in prieteni , ba chiar indraznesc sa afirme ca prietenii adevarati nu exista. Iar tu ii asculti , ii sprijini, ii sfatuiesti fara sa comentezi, fara sa te superi si fara sa le reprosezi ca pui problemele lor mai presus de ale tale. Dar in momentul cand tu ai nevoie de ei, nu sunt. O data, de doua ori si tot asa pana cand te saturi sa fi doar roata de rezerva la care apeleaza toata lumea fara a se intreba : Oare ea mai poate?
   Si asta e momentul in care spui stop. Ei cei care pretind ca te iubesc, or sa te urasca pentru asta si or sa te scoata vinovata pentru tot uitand binele pe care candva l-ai facut. Cei care te iubesc cu adevarat vor realiza ca sunt pe punctul de a te pierde. Si ce le ramane de facut e sa-si ceara scuze. Si sa-si reevalueze comportamentul.
   Ceea ce vreau sa spun e ca desi iubim mult anumite persoane nu trebuie sa ne lasam folositi in numele afectiunii pe care le-o purtam. Nu e corect fata de noi.Asta nu ii va invata decat ca viata ta si timpul tau li se cuvine lor.Iar asta e cat se poate de gresit.