Unii vad fericirea in lucrurile simple, sunt capabili sa adune fericirea din cele mai marunte lucruri, cum ar fi un salut prietenesc sau spalatul unui tricou. Sunt acei oameni care n-au nevoie de miliarde de lucruri ca sa fie fericiti. Acei oameni care vad in fiecare persoana si obiect un motiv ca sa zambeasca, sau macar sa se simta impliniti. Altii considera fericirea ca fiind un tel greu de ajuns, un lucru atat de elaborat si de indepartat, incat ai nevoie de mult efort si sacrificiu ca sa reusesti sa-l ajungi. Si pana la urma...cat de aproape este fericirea de noi.?
Cat de multe trebuie sa induram ca sa fim fericiti.? E nevoie neaparat sa fim depresivi, sa trecem printr-o drama ca sa vedem adevaratul sens al lucrurilor, adevarata satisfactie, fericire.? Sau fericirea vine de la sine, vine din interiorul tau, din modul cum analizezi situatiile si oamenii, din perspectiva ta asupra vietii , din tot ceea ce detini si ce emani.? Oare meritam sa fim fericiti.? Daca fericirea ar veni doar pe merit, cati dintre noi am fi intr-adevar fericiti.? Si daca toti am merita macar o clipa de multumire, celelalte secunde cu ce le-am umple.?
Toti aspiram la ea, tanjim dupa ea si tinem cu dintii de ea cand ni se ofera, dar ne-am gandit vreodata, in minutele cand eram pe deplin bucurosi, ca poate...nu o meritam.? Cat de departe esti in stare sa alergi dupa fericire.? Pentru ca, indiferent cat de departe ar fi ea, noi tot fugim dupa ea, sa o prindem din urma, sa o inlantuim in trupurile noastre si sa nu ii mai dam drumul. Si cum viata e o intreaga fuga dupa incredere, afirmare si iubire...oamenii de fapt alearga cat ii tin picioarele dupa un strop de fericire...
